Deciziile tinerei generații - fundația viitorului

2023. október 26.

În 26.10.2023, în cadrul programului „Școala altfel”, elevii din clasele a IX-a A și a XII-a E au vizitat Primăria Oradea, mai exact, Sala Mare și biroul domnului primar Florin Birta. Domnul Mihai Jurcă, city managerul orașului nostru, a avut amabilitatea să ne fie ghid, să ne prezinte o pagină din istoria acestei instituții și să-i inspire pe elevi, folosindu-se de experiența sa de viață, să contribuie la dezvoltarea comunității noastre prin participare activă și prin găsirea unui loc de muncă Acasă.
Întâlnirea s-a desfășurat în Sala Mare a Primăriei, unde li s-a făcut elevilor o prezentare a clădirii, precizându-se că forma de azi a acesteia este exact aceea pe care a gândit-o arhitectul Kálmán Rimanóczy. Au fost prezentate cele două tablouri impunătoare din această sală. Acestea redau două momente istorice importante pentru comunitatea orădeană, momente care surprind diversitatea noastră culturală, religioasă și etnică. „Orașul prosperă în momentul în care comunitățile se acceptă . Nu am avut conflicte culturale, politice locale și tocmai de aceea am prosperat. Mesajul nostru ca instituție e cel de echilibru, astfel tablourile fac trimitere la două evenimente istorice importante pentru români și pentru maghiari”, a spus domnul Mihai Jurcă.
City managerul orașului nostru a insistat să evidențieze aportul deosebit pe care îl are tânăra generație în dezvoltarea urbei: „Oradea se dezvoltă datorită unor corporații care au deschis fabrici în zona industrială, însă, din punct de vedere cultural, orașul se dezvoltă prin școală. Bogăția orașului este dată de cât de buni sunt elevii din școlile din Oradea, evident, și profesorii. E important să știi că, dacă ai decis să mergi într-o direcție, trebuie să faci tot ce ține de tine și să încerci să fii printre primii. Indiferent de domeniu, încercați mereu să fiți cei mai buni și echilibrați și să nu vă uitați istoria”, i-a sfătuit domnul Mihai Jurcă.
La final, spre încântarea lor, elevii au fost invitați în biroul primarului. În urma discuțiilor cu domnul Mihai Jurcă, au fost câțiva adolescenți cărora le-a trecut prin minte că, dacă își doresc foarte mult și dacă se vor dovedi demni, s-ar putea ca, într-o bună zi, să devină și ei primari ai Oradiei.



Órarend 



Gimisek oldala


Egy polc, egy könyv

A könyvtáros ajánlata

"...nem is lehetünk más célra ebben az életben, mint hogy megismerjünk mindent, amennyire lehetséges: a tarka és zegzugos világot, a megbocsátandó embereket, az egymásra morgó népeket; s amikor mindent megismertünk, amennyire lehetséges, akkor visszamenjünk oda, ahol otthon lehetünk." Tamási Áron



 



 

© 2016 Ady Endre Líceum Nagyvárad